Cum se foloseste limbajul de programare JavaScript

JavaScript este un limbaj de programare orientat obiect bazat pe conceptul prototipurilor. Este folosit mai ales pentru introducerea unor funcționalități în paginile web, codul Javascript din aceste pagini fiind rulat de către browser. Limbajul este binecunoscut pentru folosirea sa în construirea siturilor web, dar este folosit și pentru acesul la obiecte încastrate (embedded objects) în alte aplicații. A fost dezvoltat inițial de către Brendan Eich de la Netscape Communications Corporation sub numele de Mocha, apoi LiveScript, și denumit în final JavaScript.

În ciuda numelui și a unor similarități în sintaxă, între JavaScript și limbajul Java nu există nicio legătură. Ca și Java, JavaScript are o sintaxă apropiată de cea a limbajului C, dar are mai multe în comun cu limbajul Self decât cu Java.

Până la începutul lui 2005, ultima versiune existentă a fost JavaScript 1.5, care corespunde cu Ediția a 3-a a ECMA-262, ECMAScript, cu alte cuvinte, o ediție standardizată de JavaScript. Versiunile de Mozilla începând cu 1.8 Beta 1 au avut suport pentru E4X, care este o extensie a limbajului care are de a face cu XML, definit în standardul ECMA-357. Versiunea curentă de Mozilla, 1.8.1 (pe care sunt construite Firefox și Thunderbird versiunile 2.0) suportă JavaScript versiunea 1.7.

Cea mai des întâlnită utilizare a JavaScript este în scriptarea paginilor web. Programatorii web pot îngloba în paginile HTML script-uri pentru diverse activități cum ar fi verificarea datelor introduse de utilizatori sau crearea de meniuri și alte efecte animate.

Browserele rețin în memorie o reprezentare a unei pagini web sub forma unui arbore de obiecte și pun la dispoziție aceste obiecte script-urilor JavaScript, care le pot citi și manipula. Arborele de obiecte poartă numele de Document Object Model sau DOM. Există un standard W3C pentru DOM-ul pe care trebuie să îl pună la dispoziție un browser, ceea ce oferă premiza scrierii de script-uri portabile, care să funcționeze pe toate browserele. În practică, însă, standardul W3C pentru DOM este incomplet implementat. Deși tendința browserelor este de a se alinia standardului W3C, unele din acestea încă prezintă incompatibilități majore, cum este cazul Internet Explorer.

O tehnică de construire a paginilor web tot mai întâlnită în ultimul timp este AJAX, abreviere de la „Asynchronous JavaScript and XML”. Această tehnică constă în executarea de cereri HTTP în fundal, fără a reîncărca toată pagina web, și actualizarea numai anumitor porțiuni ale paginii prin manipularea DOM-ului paginii. Tehnica AJAX permite construirea unor interfețe web cu timp de răspuns mic, întrucît operația (costisitoare ca timp) de încărcare a unei pagini HTML complete este în mare parte eliminată.

Posta electronica – descoperirea secolului?

Posta electronica (sau e-mail) este unul din cele mai vechi servicii oferite de Internet si alaturi de mesajele SMS , detine in prezent primul loc in preferintele utilizatorilor . Ar trebui sa cunoasteti ca nici un serviciu de e-mail neplatit nu este de gratis cum pare . Companiile care ofera asemenea servicii au intodeauna de castigat , fie beneficii palpabile (bani perceputi de la ale companii pentru servicii de reclama prin banere) , fie beneficii de imagine (impunerea numelui pe piata , clienti multumiti) . Deasemeni , prin complectarea informatiilor solicitate la crearea contului ,  aceste firme ajung in timp detinatoarele unor mari  baze de date , extrem de importanta pentru cei care se ocupa de reclama pe Internet . Un termen extrem de frecvent intalnit atunci cand veti citi despre oportunitatile oferite de un astfel de serviciu este “va oferim o casuta postala pe viata” , expresie care ar trebui complectata cu “pe durata vietii companiei” sau pana cand compania se impune pe piata , ajungand sa solicite taxe . De aceea , atunci cand va veti alege compania care sa va asigure serviciul e-mail ar trebui sa va interesati de cand exista pe piata si care este profitul acesteia , pentru ca altfel veti putea avea surpriza ca intr-o zi nu mai aveti cont de e-mail sau sa fiti nevoiti sa platiti . Deasemeni , mai trebuie sa stiti , ca unele companii ce ofera e-mail gratuit , de teama spam-ului , obisnuiesc sa blocheze anumite domenii si puteti avea surpriza ca nu toate e-mail-urile trimise catre dvs, ajung la destinatie sau invers .

Il folosim zilnic, dar stim ce reprezinta hardware-ul?

Hardware-ul este partea fizică a unui sistem informatic, spre deosebire de

software, care este partea logică – cea care comandă hardware-ul prin intermediul unor programe (aplicații, sisteme de operare și drivere) și de datele asupra cărora operează respectivul sistem de calcul.

Cuvântul este un cuvânt englez care se pronunță aproximativ ‘haad-ue-ă și se traduce uzual cu echipament solid, sau și cu articole de fierărie (de menaj). Hardware este ansamblul elementelor fizice și tehnice cu ajutorul cărora datele se pot culege, verifica, prelucra, transmite, afișa și stoca, apoi suporturile de memorare (dispozitivele de stocare) a datelor, precum și echipamentele de calculator auxiliare – practic, toate componentele de calculatoare și rețele de calculatoare concrete, tangibile.

Ce reprezinta PHP?

PHP este un limbaj de programare. Numele PHP provine din limba engleză și este un acronim recursiv : Php: Hypertext Preprocessor. Folosit inițial pentru a produce pagini web dinamice, este folosit pe scară largă în dezvoltarea paginilor și aplicațiilor web. Se folosește în principal înglobat în codul HTML, dar începând de la versiunea 4.3.0 se poate folosi și în mod „linie de comandă” (CLI), permițând crearea de aplicații independente. Este unul din cele mai importante limbaje de programare web open-source și server-side, existând versiuni disponibile pentru majoritatea web serverelor și pentru toate sistemele de operare. Conform statisticilor este instalat pe 20 de milioane de situri web și pe 1 milion de servere web. Este disponibil sub Licenṭa PHP ṣi Free Software Foundation îl consideră a fi un software liber.

Inițial, limbajul a fost dezvoltat de inventatorul său, Rasmus Lerdorf. Odată cu creșterea numărului de utilizatori, dezvoltarea a fost preluată de o nouă entitate, numită The PHP Group (Grupul PHP).

PHP însemna inițial Personal Home Page. PHP a fost început în 1994 ca o extensie a limbajului server-side Perl, și apoi ca o serie de CGI-uri compilate de către Rasmus Lerdorf, pentru a genera un curriculum vitae și pentru a urmări numărul de vizitatori ai unui site. Apoi a evoluat în PHP/FI 2.0, dar proiectul open-source a început să ia amploare după ce Zeev Suraski și Andi Gutmans, de la Technion au lansat o nouă versiune a interpretorului PHP în vara anului 1998, această versiune primind numele de PHP 3.0. Tot ei au schimbat și numele în acronimul recursiv de acum, până atunci PHP fiind cunoscut ca Personal Home Page Tools. Apoi Suraski și Gutmans au rescris baza limbajului, producând astfel și Zend Engine în 1999. În mai 2000 a fost lansat PHP 4.0, având la bază Zend Engine 1.0.

PHP este simplu de utilizat, fiind un limbaj de programare structurat, ca și C-ul, Perl-ul sau începând de la versiunea 5 chiar Java, sintaxa limbajului fiind o combinație a celor trei. Datorită modularității sale poate fi folosit și pentru a dezvolta aplicații de sine stătătorare, de exemplu în combinație cu PHP-GTK sau poate fi folosit ca Perl sau Python în linia de comandă. Probabil una din cele mai importante facilități ale limbajului este conlucrarea cu majoritatea bazelor de date relaționale, de la MySQL și până la Oracle, trecând prin MS Sql Server, PostgreSQL, sau DB2.

PHP poate rula pe majoritatea sistemelor de operare, de la UNIX, Linux, Windows, sau Mac OS X și poate interacționa cu majoritatea serverelor web. Codul dumneavoastră PHP este interpretat de serverul WEB și generează un cod HTML care va fi văzut de utilizator (clientului -browserului- fiindu-i transmis numai cod HTML).

Arhitectura tip LAMP a devenit populară în industria web ca modalitate rapidă, gratuită și integrată de dezvoltare a aplicațiilor. Alături de Linux, Apache și Mysql, PHP reprezintă litera P, deși unori aceasta se referă la Python sau Perl. Linux ocupă rolul de sistem de operare pentru toate celelalte aplicații, Mysql gestionază bazele de date, Apache are rol de server web, iar PHP are rol de interpretator și comunicator între acestea.

PHP foloseste extensii specifice pentru fișierele sale: .php, .php3, .ph3, .php4, .inc, .phtml. Aceste fișiere sunt interpretate de catre serverul web iar rezultatul este trimis în formă de text sau cod HTML către browser-ul clientului.

La ce ne foloseste un server proxy?

In computer networks, a proxy server is a server (a computer system or an application) that acts as an intermediary for requests from clients seeking resources from other servers. A client connects to the proxy server, requesting some service, such as a file, connection, web page, or other resource, available from a different server. The proxy server evaluates the request according to its filtering rules. For example, it may filter traffic by IP address or protocol. If the request is validated by the filter, the proxy provides the resource by connecting to the relevant server and requesting the service on behalf of the client. A proxy server may optionally alter the client’s request or the server’s response, and sometimes it may serve the request without contacting the specified server. In this case, it ‘caches’ responses from the remote server, and returns subsequent requests for the same content directly.

Most proxies are a web proxy, allowing access to content on the World Wide Web.

A proxy server has a large variety of potential purposes, including:

To keep machines behind it anonymous (mainly for security).

To speed up access to resources (using caching). Web proxies are commonly used to cache web pages from a web server:

– To apply access policy to network services or content, e.g. to block undesired sites.

– To log / audit usage, i.e. to provide company employee Internet usage reporting.

– To bypass security/ parental controls.

– To scan transmitted content for malware before delivery.

– To scan outbound content, e.g., for data leak protection.

– To circumvent regional restrictions.

Cum folosim limbajul de programare Java Script?

JavaScript este un limbaj de programare orientat obiect bazat pe conceptul prototipurilor. Este folosit mai ales pentru introducerea unor funcționalități în paginile web, codul Javascript din aceste pagini fiind rulat de către browser. Limbajul este binecunoscut pentru folosirea sa în construirea siturilor web, dar este folosit și pentru acesul la obiecte încastrate (embedded objects) în alte aplicații. A fost dezvoltat inițial de către Brendan Eich de la Netscape Communications Corporation sub numele de Mocha, apoi LiveScript, și denumit în final JavaScript.

În ciuda numelui și a unor similarități în sintaxă, între JavaScript și limbajul Java nu există nicio legătură. Ca și Java, JavaScript are o sintaxă apropiată de cea a limbajului C, dar are mai multe în comun cu limbajul Self decât cu Java.

Până la începutul lui 2005, ultima versiune existentă a fost JavaScript 1.5, care corespunde cu Ediția a 3-a a ECMA-262, ECMAScript, cu alte cuvinte, o ediție standardizată de JavaScript. Versiunile de Mozilla începând cu 1.8 Beta 1 au avut suport pentru E4X, care este o extensie a limbajului care are de a face cu XML, definit în standardul ECMA-357. Versiunea curentă de Mozilla, 1.8.1 (pe care sunt construite Firefox și Thunderbird versiunile 2.0) suportă JavaScript versiunea 1.7.

Cea mai des întâlnită utilizare a JavaScript este în scriptarea paginilor web. Programatorii web pot îngloba în paginile HTML script-uri pentru diverse activități cum ar fi verificarea datelor introduse de utilizatori sau crearea de meniuri și alte efecte animate.

Browserele rețin în memorie o reprezentare a unei pagini web sub forma unui arbore de obiecte și pun la dispoziție aceste obiecte script-urilor JavaScript, care le pot citi și manipula. Arborele de obiecte poartă numele de Document Object Model sau DOM. Există un standard W3C pentru DOM-ul pe care trebuie să îl pună la dispoziție un browser, ceea ce oferă premiza scrierii de script-uri portabile, care să funcționeze pe toate browserele. În practică, însă, standardul W3C pentru DOM este incomplet implementat. Deși tendința browserelor este de a se alinia standardului W3C, unele din acestea încă prezintă incompatibilități majore, cum este cazul Internet Explorer.

O tehnică de construire a paginilor web tot mai întâlnită în ultimul timp este AJAX, abreviere de la „Asynchronous JavaScript and XML”. Această tehnică constă în executarea de cereri HTTP în fundal, fără a reîncărca toată pagina web, și actualizarea numai anumitor porțiuni ale paginii prin manipularea DOM-ului paginii. Tehnica AJAX permite construirea unor interfețe web cu timp de răspuns mic, întrucît operația (costisitoare ca timp) de încărcare a unei pagini HTML complete este în mare parte eliminată.

Istoria navigatoarelor

Un browser sau un navigator (numit și browser Internet, browser web, navigator web sau explorator web; cuvântul „browser” provine din engleză și se pronunță aproximativ /’brau-ză/) este o aplicație software ce permite utilizatorilor să afișeze text, grafică, video, muzică și alte informații localizate pe o pagină din World Wide Web, dar și să comunice cu ofertantul de informații și chiar și ei între ei. O altă definiție: prin browser se înțelege un program de “navigare” în web. De aceea, în loc de cuvântul “browser” se poate folosi și termenul general “navigator” (a nu se confunda cu browserul firmei Netscape numit tot “Navigator”).

Unele dintre cele mai cunoscute browsere web sunt Microsoft Internet Explorer, Mozilla Firefox, Apple Safari, Google Chrome, Mozilla Camino, Opera Software – Opera, Nintendo DS browser și Flock.

Istoria browserelor web începe în 1991, când o varietate de tehnologii i-au permis lui Tim Berners-Lee să pună fundația primului browser web. Conceptul de hyperlink fusese deja introdus de Ted Nelson și Douglas Engelbart cu mult înainte de Tim Berners-Lee și de CERN.

Apariția primelor browsere grafice precum NSCA Mosaic au dus la o explozie a noii tehnologii. Marc Andreessen, leaderul echipei Mosaic de la NSCA, și-a format rapid propria companie numită Netscape care a adus pe piață browserul Netscape Navigator în anul 1994. Acesta a devenit în scurt timp cel mai popular browser din lume, ajungând să fie folosit pe web în proporție de peste 90 %.

Reacția firmei Microsoft nu a întârziat, și a constat în browserul Internet Explorer în anul 1995, inițiind ceea ce azi se numește “primul război al browserelor”. Prin includerea implicită a browserului în sistemul de operare Windows, Microsoft a ajuns să controleze în anul 2002 95 % din piața browserelor. În aprilie 2010, potrivit datelor Net Applicațion, Interenet Explorer deținea încă 60 % din piață.

Browserul Opera a apărut în 1996, și a atins o cotă de 2 % a pieței în aprilie 2010. Este un browser foarte popular în piața telefoanelor mobile, fiind preinstalat pe mai mult de 40 de milioane de telefoane mobile. Este de asemenea disponibil într-un număr de dispozitive inglobate (embedded), inclusiv consola de jocuri Nintendo Wii.

În 1998 Netscape a lansat ceea ce avea să devină Fundația Mozilla, într-un efort de a aduce pe piață un borwser de tip open source. Browserul se va materializa în cele din urmă în browserul Firefox. În aprile 2010 Firefox avea o cotă de piață de 25 %.

Apple Safari este browserul principal folosit în dispozitivele firmei Apple, și avea o piață de sub 5 % în aprilie 2010. Este un browser bazat pe WebKit.

Cel mai nou participant pe piața browserelor este Google Chrome, cu o piață de 7 % în aprilie 2010.Acest browser este bazat tot pe pe WebKit.

Web Design

Prin web design sau webdesign se înțelege în general realizarea de situri web, de la momentul conceperii structurii și interfeței grafice și până la finalizarea programării și introducerea propriu-zisă a datelor – imagini, text, fișiere și alte elemente – care alcătuiesc conținutul sitului.

Siturile, în forma în care ele se afișează în browsere, sunt de fapt interpretări vizuale, menite să fie înțelese de orice persoană, fără să fie necesare cunoștinte în domeniul informaticii sau al secvențelor de cod redactate de programatori. Aceștia lucrează ori în diverse limbaje din care apoi se generează limbajul specific de script al internetului HTML (HyperText Markup Language), ori direct in HTML. Dacă nu ar exista browserele care știu să interpreteze limbajul de script și să afișeze rezultatul pe ecran, siturile ar fi doar înșiruiri de texte neformatate și, cel mai probabil, fără imagini. În principiu, limbajul HTML indică locul în care să se afișeze diversele elemente vizibile, dimensiunea, culoarea, precum și alți parametri care conferă unei pagini web atât aspectul dorit cât și funcționalitate optimă.

Protocolul HTTP – Hypertext Transfer Protocol

HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informațiilor în Internet care sunt păstrate pe servere World Wide Web (WWW). Protocolul HTTP este un protocol de tip text, fiind protocolul “implicit” al WWW. Adică, dacă un URL nu conține partea de protocol, aceasta se consideră ca fiind http. HTTP presupune că pe calculatorul destinație rulează un program care înțelege protocolul. Fișierul trimis la destinație poate fi un document HTML (abreviație de la HyperText Markup Language), un fișier grafic, de sunet, animație sau video, de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau și un editor de text. După clasificarea după modelul de referință OSI, protocolul HTTP este un protocol de nivel aplicație. Realizarea și evoluția sa este coordonată de către World Wide Web Consortium (W3C).

HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanță spre propriul computer. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www.example.com, atunci se cere calculatorului host să afișeze o pagină web (index.html sau altele). În prima fază numele (adresa) http://www.example.com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP. Urmează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP, ca răspuns la cererea HTTP-GET. Informații suplimentare ca de ex. indicații pentru browser, limba dorită ș.a. se pot adăuga în header-ul (antetul) pachetului HTTP. În urma cererii HTTP-GET urmează din partea serverului răspunsul cu datele cerute, ca de ex.: pagini în (X)HTML, cu fișiere atașate ca imagini, fișiere de stil (CSS), scripturi (Javascript), dar pot fi și pagini generate dinamic (SSI, JSP, PHP și ASP.NET). Dacă dintr-un anumit motiv informațiile nu pot fi transmise, atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare. Modul exact de desfășurare a acestei acțiuni (cerere și răspuns) este stabilit în specificațiile HTTP.

Comertul electronic

Comerțul electronic (în engleză: Electronic Commerce sau E-Commerce, care se pronunță simplificat [i comărs] ) este demersul de cumpărare sau vânzare prin intermediul transmiterii de date la distanță, demers specific politicii expansive a marketingului companiilor comerciale. Prin intermediul Internetului se dezvoltă o relație de servicii și schimb de mărfuri între ofertant și viitorul cumparător. În anii 1990 compania IBM, printr-o campanie publicitară corespunzătoare, a făcut popular și termenul echivalent Electronic Business. Un termen înrudit este E-Trade, care se referă la tranzacțiile bursiere electronice.

Utilizarea tuturor mijloacelor electronice pentru participarea la o activitate de comerț electronic poartă denumirea de tranzacție electronică.

Strâns legate de comerțul electronic pot fi legate și alte activități electronice, de exemplu servirea cumpărătorilor, livrarea mărfii (dacă e vorba de medii electronice), colaborarea cu partenerii de afaceri sau și conducerea unei organizații prin mijloace electronice.

În tranzacțiile comerciale clasice se disting următoarele etape:

1.  informarea comercială referitoare la tranzacție și anume cercetarea de marketing;

2.  încheierea contractului comercial general;

3.  comandarea/vânzarea produsului sau a serviciului;

4.  plata.

În cadrul comerțului electronic pot fi tranzacționate bunuri și servicii digitale (sunt excluse fazele logistice), iar locul în care sunt tranzacționate aceste bunuri digitale poartă denumirea de piață electronică (în limba engleză e-marketspace) – contextul virtual în care cumpărătorii și vânzătorii se găsesc unii pe alții și tranzacționează afaceri electronice.